Reprezentarea succesorală de la teorie la practică. Scurte observaţii asupra unor soluţii jurisprudenţiale asupra instituţiei reprezentării succesorale

Abstract

Pentru stabilirea punctelor cheie care definesc reprezentarea succesorală vom observa că această instituţie transpune în persoana succesibililor două roluri esenţiale, cel de reprezentat şi reprezentant. Reprezentatul, în virtutea legii, fiind în raport cu clasele de moştenitori ascendent, devine liant pentru moştenitorul de un grad mai îndepărtat care va urca în acest sens în locul său, ocupând astfel rolul de reprezentant. În prezenţa reprezentării, legiuitorul a urmărit un echilibru între cei cu drepturi egale care sunt chemaţi la moştenire şi protecţia oferită în eventualitatea apariţiei unor evenimente neaşteptate. Pentru a putea înlătura consecinţele nedrepte care decurg din întinderea a două dintre prin­cipiile devoluţiunii legale, respectiv principiul proximităţii gradului de rudenie şi principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad, legiuitorul a identificat calea de mijloc care constituie excepţia de la regulile enunţate în normele legale. Asupra modului în care instanţele de judecată au făcut aplicarea regulilor legale din materia reprezentării succesorale, vom prezenta, în cele ce urmează, unele observaţii critice, menite a evidenţia modul în care, în opinia noastră, trebuie interpretate aceste reguli.