Cercetările arheologice desfășurate în intravilanul localităţii Nufăru (jud. Tulcea) au contribuit la descoperirea unei fortificații ridicate a fundamentis la sfârșitul secolului al X-lea, cu o locuire prelungită până la mijlocul secolului al XIII-lea și mai multe zone funerare. Una dintre necropolele așezării medio-bizantine, aflate în capătul nordic al promontoriului stâncos pe care se desfășoară așezarea, în punctul Trecere bac, a fost cercetată în campaniile 1999– 2002, 2004– 2014 și 2016. Ocupând zona de la nord de zidul fortificației bizantine și instalația portuară dezafectată, cimitirul se plasează, din punct de vedere spațial și cronologic, între două niveluri de locuire (unul anterior, marcat de locuințe de suprafață, celălalt ulterior, reprezentat de gropi menajere), perioada în care a fost utilizat putând fi considerată sfârșitul secolului al XI-lea – începutul secolului al XIII-lea. Mormintele cercetate în punctul Trecere bac sunt exclusiv de inhumaţie, cu dispunerea în şiruri paralele. Defuncții au fost depuși în decubit dorsal, cu orientarea V-E, cu cu unele deviaţii determinate de anotimpul în care s‐ a făcut înmormântarea. În general, s- a practicat înhumarea individuală, dar se înregistrează și cazuri de morminte duble, de suprapuneri de complexe funerare, precum și practicarea reînhumării. Depunerea defuncților s- a făcut în gropi simple, puţin adânci, de formă rectangulară şi oval- alungită, uneori trapezoidală, în resturile unor complexe de locuire anterioare sau pe/ în stâncă, în cadrul a 10 cripte. Au fost înregistrate şi cazuri de folosire a protecției/ delimitării cu piatră, a sicrielor, precum și înhumarea pe paturi de pietre, pe zidul sau pe pavimentul instalației portuare. În unele cazuri, craniul înhumatului era așezat pe o piatră, pe o cărămidă sau pe un olan. Dintre cele 450 de complexe funerare, au fost înregistrate 215 schelete în conexiune anatomică, în decubit dorsal, integral sau doar parțial conservate, cu reînhumarea scheletului afectat (documentată în 45 de cazuri), precum și grupări de oseminte umane, rezultate din deranjamentele provocate de acțiunile legate de alte înhumări sau de amenajarea complexelor de locuire ulterioare. Morminte documentate doar prin cranii apar în 31 de cazuri. Există, de asemenea, și o mare cantitate de oase umane recuperate din complexele menajere care au suprapus nivelul necropolei și pentru care nu a fost posibilă întotdeauna stabilirea complexului funerar de proveniență. Întretăierea unor complexe funerare, deranjamentele interne provocate, înhumările dublate de reînhumări, indicând o mare densitate a necropolei, se pot explica, probabil, și prin absența marcării pe teren a mormintelor. Nu este exclus totuși ca, măcar în unele situații, să fie vorba și de existența unei conexiuni între un anumit loc din cimitir și un grup de decedați, cu eventuale legături de rudenie între ei. Pentru scheletele bine conservate, a putut fi înregistrată poziția craniilor (normală sau spre piept, pe partea dreaptă sau pe cea stângă), a antebrațelor (cu cele cinci variante de bază – pe lângă corp, pe bazin, pe abdomen, pe piept și pe umeri – , cu diferitele subvariante) și a picioarelor (în general, întinse, paralele, rar încrucișate, flexate lateral, dreapta sau stânga). Inventarul funerar, prezent în 67 de morminte, este reprezentat de piese de podoabă (ale capului, gâtului şi mâinilor), de port și de cult, la care se adaugă monede (indiciu al practicării depunerii „ obolului lui Charon ˮ ). Necropola din punctul Trecere bac reprezintă cea mai importantă dintre zonele funerare identificate la Nufăru și se încadrează în seria cimitirelor de inhumaţie creştine ale Dobrogei medio-bizantine.
Read full abstract
Mar 3, 2020
Gabriela Gegiu + 5
Open Access
