Radu Cenușă: ”Pădurea va avea foarte mult de suferit, pentru că trebuie gestionată unitar, cu mână forte, ceea ce nu-i stă în fire românului mioritic”. Din păcate, profețiile pesmiste ale lui Prodan s-au adeverit.

Abstract

Radu Leontie Cenușă s-a născut la 21 iunie 1951, în localitatea Vatra Moldoviței, din Județul Suceava. În 1976 acesta a absolvit Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Este doctor în ecologie forestieră, profesor universitar, conducător de doctorat, expert în proiecte europene, membru în comisii de specialitate, Consilii științifice și Editor șef al revistei „Bucovina Forestiera”. De-a lungul activității sale, Radu Leontie Cenușă a primit o serie de premii și distincții. Vânătorii cunoscuți din ținuturile sale natale, tatăl și bunicul au fost cei care l-au determinat pe Radu Leontie Cenușă să descopere secretele silviculturii. Apropierea de Mănăstirea Moldovița l-a inspirat în atitudini și comportamente, de-a lungul vieții sale, fiind la originea a trei piloni pe care se bazează personalitatea sa: credință, educație și muncă. Cariera științifică a fost marcată de profesorul doctor Petre Ciobanu și de doctor inginerul Radu Ichim, ambii profesori la Institutul de Silvicultură. „Un om care a făcut ceva în viață” surprinde rezistența unui personaj special, care a fost mereu un slujitor al științei pădurii și care a reușit să-și croiască propriul drum pe galeria marilor maeștri ai silviculturii românești prin inteligență, perseverență, bunătate și corectitudine. La începutul carierei sale, baza selectării și promovării personalului forestier românesc era competența profesională. Toate activitățile legate de pădure erau susținute de politici naționale consistente, acestea vizând dezvoltarea și conservarea pădurii. În prezent, silvicultura are două componente importante: pădurea și persoanele însărcinate cu gestionarea acesteia. Privatizarea haotică a pădurilor, numeroasele neconcordanțe ale cadrului legal și incoerența organizațională sunt trei dintre cele mai dăunătoare decizii care au afectat silvicultura românească. Din punctul de vedere al exploatării lemnului, ca țară ne aflăm destul de în urmă. Lipsa mijloacelor tehnice și a echipamentelor moderne și faptul că exportăm semifabricate de lemn, fără valoare adăugată, se vede în toată țara. Vor veni zile mai bune pentru silvicultura românească când se vor aplica legi și reglementări și când controlul se va face serios și cu bune intenții. Potrivit opiniei sale, în cercetarea forestieră și în învățământul silvic superior, sunt angajate forțe cu un potențial special care ar putea schimba fața actuală a silviculturii românești. În special, domeniul de cercetare al pădurilor naturale și semi-naturale poate cu o nouă perspectivă asupra cercetării silvice românești. Cu toate acestea, pentru a accede cât mai sus în cercetarea forestieră, trebuie făcute investiții substanțiale în echipamente performante, software de ultimă generație, în mobilitatea personalului și documentare. Or, birocrația excesivă încetinește dezvoltarea cercetării. Cu toate acestea, speranțele sale mari se îndreaptă spre un viitor mai bun pentru păduri, bazat pe o conștientizare publică realistă și pe profesionalism. Principala direcție strategică trebuie găsită în extinderea pădurilor, conservarea pădurilor și valorificarea superioară a lemnului, pentru a profita la maximum de ceea ce pădurile oferă societății. Pur și simplu pentru că pădurea are încă multe de oferit.