PENTRU O DEFINIȚIE A LUI DUMNEZEU ÎN POEZIA LUI ADAM PUSLOJIĆ

Abstract

Studiul de față propune o oprire analitică și tematică în poezia religioasă a lui Adam Puslojić. Scriitorul sârb contemporan nu construiește definiții tranșante, ci subiective, rod al experiențelor euforice sau disforice trăite pe pământ, ca muritor. Căutarea sa existențială pentru a umple golul trăirii terestre ține de dorința de a intra în patria celestă. Acest drum al examinării de sine nu este sigur, eul liric se împiedică mereu, dar, ori de câte ori cade, se ridică din nou și continuă, cu promisiunea de a nu se rătăci. Poezia religioasă romantică franceză, publicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aduce în discuție, prin vocea lirică a lui Alfred de Vigny și prin poemele sale publicate în volumul Destinele, tema literară a îndoielii. Modernismul, a cărui etapă de debut este romantismul, pune în evidență acest sentiment : de exemplu, în poemul Moise, personajul biblic și eroul romantic al lui Vigny sunt, structural vorbind, îndepărtați unul de altul, în sensul că influența Vechiului Testament asupra construcției personajului romantic este redusă, dar eul liric este proiecția omului romantic aflat în căutarea Domnului. Corpusul literar al analizei : ultimul volum de versuri al lui Adam Puslojić Cerul, în direct. Metodologia folosită: metoda tematică și metoda comparativă. Obiectivele demersului critic: analiza hermeneutică a denumirilor pe care poetul le folosește pentru a-L numi Dumnezeu în poemele volumului menționat ; analiza mijloacelor stilistice prin care numele lui Dumnezeu sunt redate în limbaj artistic.