Abstract
O săpătură de salvare cu caracter preventiv în punctul Histria–„ Pescărie” a prilejuit recuperarea unui bogat inventar arheologic, majoritar de epocă elenistică. Materialele par să provină dintr-un tumul distrus mai demult, din care au mai fost identificate trei morminte. Punctul cercetat se află în zona de contact dintre cartierul extra muros roman timpuriu şi tumulii din necropola de vest a cetăţii Histria. Într-o variantă de interpretare, putem considera că, în acest punct, locuirea de epocă greacă este suprapusă direct de un tumul de epocă romană (în acord cu situarea tumulilor din apropiere deja cercetaţi – VII, VIII şi XXXV, din perioada a III-a de amenajare a necropolei). Nu este exclusă nici posibilitatea ca materialele greceşti să provină dintr-un tumul din perioada de autonomie a cetăţii, în care s-au practicat ulterior şi alte înmormântări. În această interpretare, el ar reprezenta, împreună cu tumulul XXXVI, complexele funerare cele mai vechi şi mai apropiate de incinta elenistică de pe platoul de vest al cetăţii. Inventarul arheologic constă în ştampile amforice (de Thasos, Sinope, Rhodos, Cnidos, tip Parmeniskos), boluri fragmentare cu decor în relief, ceramică atică cu decor, fragmente de kantharoi (între care unul cu graffito), opaiţe etc. Ștampilele amforice asigură o datare spre mijlocul sec. IV a. Chr. (365/ 360 a. Chr.) până în primele trei decenii sau spre mijlocul sec. II a. Chr. Cel mai bine reprezentat (pentru toate categoriile de materiale) este sec. III a. Chr. Piesele cu datare mai timpurie (prima jumătate a sec. IV, eventual chiar sfârşitul sec. V a. Chr.) sau ulterioare mijlocului sec. II a. Chr. sunt puţine. Singurele piese de inventar care aparţin perioadei romane sunt obiectele de os.
Talk to us
Join us for a 30 min session where you can share your feedback and ask us any queries you have
Disclaimer: All third-party content on this website/platform is and will remain the property of their respective owners and is provided on "as is" basis without any warranties, express or implied. Use of third-party content does not indicate any affiliation, sponsorship with or endorsement by them. Any references to third-party content is to identify the corresponding services and shall be considered fair use under The CopyrightLaw.