În acest articol vom aborda și vom încerca să clarificăm o grafie neobișnuită (sumparao) dintr-un text de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit lui Antim Ivireanul. Este vorba de o traducere în română, după o versiune intermediară grecească, a unui original francez îndepărtat. Totodată, vom semnala cîteva grafii discutabile (sau mai mult decît discutabile), dintr-o ediție fragmentară modernă a textului respectiv, publicată de Alexandru Duțu în 1968 (ciocotințește pentru ciocotnițește; ciocotinția pentru ciocotniția; împărteșuțează pentru împărteșugează; roscoasă pentru roscoașă; scutelește pentru șutelește). De asemenea, vom semnala cîteva unități lexicale neobișnuite, rare, unele dintre ele reprezentînd antedatări față de cele mai vechi atestări înregistrate în lucrările de referință din domeniu (deletnicie; însoțime; răsfățăciune; soțiime). Vom propune și anumite precizări de ordin semantic și/sau etimologic.

In this article I will approach and try to clarify an unusual spelling (sumparao) which occurs in a text from the beginning of the 18th century, attributed to Antim Ivireanul. It is the question of a Romanian translation, made after an intermediate Greek version, of a distant French original. At the same time, I will point out some questionable (or more than questionable) spellings, from a fragmentary modern edition of the respective text, published by Alexandru Duțu in 1968 (ciocotințește for ciocotnițește; ciocotinția for ciocotniția; împărteșuțează for împărteșugează; roscoasă for roscoașă; scutelește for șutelește). I will also point out some unusual, rare lexical units, some of them representing antedatings compared to the oldest attestations registered in the reference works in the field (deletnicie; însoțime; răsfățăciune; soțiime). In so doing, I will propose certain semantic and/or etymological clarifications.

This article proposes a study on the border between comparative literature and the hermeneutics of symbols. Although the traditional literature of the Middle East offers many possibilities, the context of the analysis will focus mainly on a parallel between the representation of the Sephirotic Tree of Kabbalah (also called the Tree of Life) and certain verses from the poem “The Secret Rose Garden” written by Mahmūd Shabestarī. At the same time, we will use as a link between the two contexts a symbolic interpretation of the first verse of the biblical genesis. Along with highlighting some of the peculiarities involved in deciphering the Hebrew alphabet, this approach aims at an approach that facilitates the transition from a type of intellectual Kabbalah to a reception related to intuitive Kabbalah. Consequently, the comparative literature appears more as a pretext for contextualizing the method of approach, as well as for presenting illustrative examples.

Teoria și practica traducerii în perioada iluminismului românesc (1770–1830) reprezintă un domeniu fertil de analiză a modului în care textele, ideile și terminologia circulă în spațiul european. Folosindu-ne de conceptele lui Lawrence Venuti de ‘naturalizare’ și ‘înstrăinare’ a textelor prin traducere, articolul de față își propune să evidențieze, în baza unui studiu de caz, modul în care traducătorul, ca actor aparent invizibil, aduce în față publicului său țintă un discurs fluent și natural, presărat pe alocuri cu elemente de înstrăinare ce atrag atenția asupra caracterului de traducere al textului țintă. Un text de istorie universală scris de un autor german pentru un public german (Geschichte der Moldau de L.A. Gebhardi în 1788), tradus în limba română de Ion Nemișescu drept un text științific de istorie națională (Istoria Moldovii, 1808) devine un exemplu simptomatic pentru o practică de traducere ancorată în realitatea socio-culturală și lingvistică a culturii țintă. Analiza traductologică în baza celor două texte relevă astfel modul în care traducătorul român face o serie de alegeri de transpunere, conștiente sau nu, care au însă mereu în vedere publicul cititor pentru care realizează un text fluent ce împletește elemente familiare cu o viziune științifică străină și un discurs istoriografic modern.

Paginile de mai jos reprezintă o mostră de posibile direcții de analiză a unor traduceri dintr-o limbă veche și cu totul specială – limba greacă homerică – într-o limbă modernă. Evident, orice traducere, chiar dacă ar fi vorba despre două limbi înrudite genealogic și tipologic, constituie o provocare, din punctul de vedere al abordării mentalitare și lingvistice. Cînd între cele două limbi puse în contact cultural se mai interpun și diferențele impuse de criteriul genealogic și structural-tipologic, dificultățile de redare a textului original cresc foarte mult. Cu toate acestea, versiunile nou realizate pot fi foarte reușite, pentru că, așa cum se știe, orice limbă naturală dispune de virtuți compensatorii pentru redarea particularităților din limba-bază. Corpusul de texte selectat pentru mica noastră incursiune în diacronia traducerilor turcești din Iliada și Odiseea a fost extras din cea mai reprezentativă versiune turcească, aceea numită „Erhat-Kadir”, iar pentru reflectarea în română a textelor respective am utilizat versiunea cea mai cunoscută din respectivul spațiu cultural-lingvistic, „versiunea Murnu”.

In more recent normative works of the Romanian language, the way in which the sequence dar și [but also] is discussed indicates an acceptance of it among the copulative coordinating constructions, along with those organized in correlative pairs. As in the case of nu numai ..., dar și [not only..., but also], the correct involvement in the discourse of dar și is necessarily controlled by the latent adversative semantic content of the conjunction dar [but] from its structure. In everyday use, however, the transmitter no longer takes into account the fact that dar și “focuses the syntactic limb it precedes, presenting it as less likely, therefore more significant”. In situations as such, dar și appears as a verbal excess, instead of the simple coordinating conjunction și [and]. The tendency could be justified by the speaker’s need to compensate, through the formal note and lexical agglomeration, for the simplicity (sometimes pauperity) of the content that is to be transmitted.